Introducere

Incepem? Incepem!

De multa vreme am promis ca voi organiza o seara cu jocuri, si acum chiar ca o fac!

Ce inseamna seara cu jocuri? Inseamna ca ne adunam mai multe persoane doritoare sa ne jucam jocuri de societate, si… ne jucam!

De ce sa ne jucam? Pai, in primul rand pentru ca e distractiv, ceea ce ne elibereaza de stres, in al doilea rand pentru ca ne ajuta sa ne imbunatatim relatiile interpersonale, socializand in viata reala. Exista diverse articole, chiar si in publicatii medicale, care explica mai bine ca mine de ce e bine sa participi la acest tip de activitati, dar adevarul este ca daca nu-ti face placere gandul de a participa la o astfel de activitate, mai bine nu veni, ca sa nu strici cheful altora.

Ce inseamna jocuri de societate? Ei, aici discutia e mai lunga, dar o scurtez ca sa nu pierdem prea multa vreme din “personal study time”. Cu totii am jucat in copilarie (si poate jucam si acum) jocuri precum: Mima, Table, Canasta, Micul gospodar, Piticot, Monopoly, Poker, Scrabble etc. No, ceva de genul asta sunt si jocurile pe care le propun eu, doar ca sunt de generatie mai noua si dupa parerea mea, mai distractive. Cei ce ati participat la alte seri de jocuri, ati vazut cateva exemple: Dixit, Cards Against Humanity, Concept.Pentru mai multe detalii despre noul val de jocuri de societate exista diverse resurse online, favorita mea fiind emisiunea Tabletop.

In principiu, as spune ca exista cateva mari categorii de jocuri pe care as vrea sa le jucam, si care sunt potrivite pentru diferite feluri de personalitati:

  1. Jocuri care se joaca cel mai bine cu alcool la bord
    Aici as spune ca intra jocurile “de petrecere” precum Cards Against Humanity, Stipulations, unele tipuri de  Mima, jocuri al caror mecanism implica bautul (eg: Adevar sau provocare). Sunt acele jocuri care necesita o proportie de dezinhibitie si la care, daca nu bei deloc, fie te simti stingher, fie faci pe altii sa se simta incomfortabil.
    Tipul acesta de seri, le voi organiza mai rar
  2. Jocuri care se joaca bine si cu alcool, si fara
    Aici intra marea majoritate a jocurilor. Poti sa te simti bine si sa participi cu succes si daca esti abstinent, si daca nu.
    In aceasta categorie as dori sa incadram majoritatea intalnirilor noastre. Aici sunt jocuri dintr-o sumedenie de sub-categorii si combinatii intre ele, precum:

    • Bluffing
    • Deductie
    • Trivia
    • Strategie
    • De petrecere
    • Tematice
    • De familie
    • Abstracte
    • Cooperative
    • De carti
    • RPG (Role-Playing Games)
    • Clasice
  3. Jocuri care se joaca mai bine cu mintea clara
    Acest tip de jocuri se joaca cel mai bine cu mintea clara. Sunt in general jocuri de strategie, care dureaza minim o ora, si necesita concentrare si implicare. Mie imi place si acest tip de jocuri, si in functie de numarul de amatori, am disponibilitatea sa organizez destul de des si astfel de seri.

Trecand la lucruri practice:
Cand si cum se desfasoara serile de joaca?  Voi organiza o astfel de seara aproximativ o data pe luna, intr-o vineri seara, la mine acasa. Cu o saptamana inainte voi anunta ce fel de jocuri propun pentru urmatoarea intalnire, iar persoanele care doresc sa vina trebuie sa isi confirme prezenta pana cel tarziu joi dupa-masa. Daca nu se intruneste numarul minim de persoane pentru ceea ce ne-am propus (in general numarul minim este 4), intalnirea se anuleaza. Nu cred ca o sa fim vreodata prea multi, insa daca se anunta mai multi decat e planul original, mai adaugam si alte jocuri pe lista. Persoanele care participa se angajeaza in mod automat sa respecte Regulile de Joc si Regulile Casei. Regulile si modul de organizare se pot modifica pe parcurs, in functie de feedback.

Deci primul pas l-am facut eu, creand acest blog. Al doilea pas va apartine, celor ce doresc sa participe, fie abonandu-va la blog (folositi butonul din dreapta paginii), fie urmarindu-l periodic pentru anuntul urmatorului eveniment. Simtiti-va liberi sa lasati comentarii – daca aveti.

In final, va asigur ca scopul acestor seri este sa ne simtim bine cu totii, si chiar daca la inceput unele seri vor fi mai reusite iar altele mai putin, per total experienta va fi una pozitiva pe care nu o veti regreta.

Advertisements